N-aveam în plan să trimit astăzi newsletter, dar m-a lovit inspirația. S-au întâmplat două mici lucruri care m-au pus pe gânduri:

(dă și tu play la albumul ăsta, ca să ai pe fundal ce ascultam eu când am scris textul)

1. mi-a scris o urmăritoare de pe Instagram că a mers la noul Eggcetera la recomandarea mea (și-au mutat restaurantul de pe Eroilor în Palatul Telefoanelor de pe strada Poștei 2) și, mai mult decât atât, a scris că „Să știi că înainte să te cunosc nu apreciam stilul ăsta. Brutalismul. Tu și Roxana Zaha le-ați făcut un favor major, acum le văd cu alți ochi”.

2. mi-a trimis prietena mea o fotografie cu fiul ei de la Turnul Pompierilor cu mesajul „suntem pe urmele turnurilor de la tine”. Asta după ce săptămâna trecută le dăruisem puzzle-ul pentru adulți cu turnurile cetății clujului făcut de arhitecta Klara Veer (care sincer nu știu dacă se mai găsește de cumpărat - sorry!).

Astea două mi-au făcut un dor mare de istoria arhitecturii și de scris și citit despre artă. A trecut ceva vreme de când n-am mai documentat ceva din unghiul ăsta, am petrecut mult timp doar în lumea brandingului în ultima vreme (amintesc că eu sunt și absolventă de Istoria și Teoria Artei).

Așa că, mi-am propus să fac asta în seara asta, legându-mă de deschiderea noului Eggcetera pe care eu o sărbătoresc cu mare bucurie. Să vă explic și de ce, cu o paranteză enormă. Bear with me.

Blestemul clădirilor moderniste, socialist-moderniste și brutaliste

Prima dată să vă uitați la exemple de clădiri moderniste din Cluj aici și aici. Brutalistă aici și aici. Ca să fim siguri că vorbim despre aceleași lucruri. Acum să intrăm în pâine.

În tot blocul est european, clădirile în stilul ăsta arhitectonic au parte de o reputație foarte proastă pentru că oamenii le asociază cu perioada comunistă și, pe bună dreptate, tot ce e legat de perioada asta, avem tendința să respingem. Fenomenul se numește „traumă prin asociere”. Oamenii nu urăsc neapărat betonul sau forma clădirii, ci lipsurile, frigul și controlul politic pe care acele clădiri le simbolizează.

Numai că, aceste clădiri sunt de fapt extraordinar de frumoase și au avut doar nenorocul să fie asociate cu perioada comunistă.

Povestea, foarte simplificată și foarte pe scurt (să mă ierte arhitecții din lista asta, textul nu le e adresat, ofc) e că reprezentanții comuniștilor aveau nevoie de un mod nou de a face arhitectura cu care să alinieze valorile socialiste. Ceva care să vorbească despre „omul nou” pe care ei și-l doreau. Modern, tehnologizat, capabil să producă o societate nouă.

În prima fază (anii '50), regimul a impus Realismul Socialist (Stalinist), care era plin de decorații, coloane și elemente clasice (ex: Casa Scânteii din București).

Modernismul/brutalismul de după 1960 a apărut ca o reacție de modernizare după moartea lui Stalin. Comuniștii au adoptat modernismul nu doar pentru ideologie, ci pentru că era eficient, ieftin și industrializabil. Era arhitectura care spunea: „Am lăsat trecutul în urmă, suntem tehnologizați”.

Comuniștii au preluat un stil deja existent și l-au transformat într-un instrument de stat pentru urbanizarea forțată pentru că modernismul era deja „matur” în Vest de 30 de ani când a fost adoptat masiv în blocul estic.

Și uite-așa, prin asocierea cu comunismul, s-a construit blestemul acestor clădiri din România pe care puțini le văd ca fiind valoroase și care, au nevoie de ceva educație de istoria arhitecturii, ca să înțelegem care le e povestea.

Dar voi acum ați aflat, deci nu mai aveți o scuză să nu le iubiți.

Modernismul în România

Despre „modernism”, în general, probabil ați auzit prin intermediul școlii Bauhaus și predecesorii acelei mișcări. Școala Bauhaus a fost dedicată creării de design utilitarist pentru „noul om”, prin combinarea artei cu tehnologia. Artiștii erau numiți artizani și misiunea lor era să creeze un spațiu abstract pentru modernitatea progresistă. Modernismul își are rădăcinile în mod indirect în teoriile Freudiene, teoria relativității, schimbările produse de cele două războaie mondiale și realitățile și consecințele acestora.

Când vorbim despre modernismul în România, e musai să o luăm un pic mai de dinainte ca să înțelegem contextul. În perioada interbelică au conviețuit în România cinci stiluri diferite:

1. Neoromânesc (de generația a II-a);
2. Art Deco;
3. Raționalism (influențat de cel german, francez sau italian);
4. Neoclasicism și o arhitectură a clasicității (în sintonie cu cea italiană sau germană);
5. Stilul mauro-Florentin;

Pentru că România se afla pe finalul unei căutări a unui filon de stil arhitectonic național - denumit neo-românesc, semnat de o serie de arhitecți precum Ion Mincu, Petre Antonescu, N. Ghica Budești și Cristofil Cerchez.

Arhitectura stilului modern internațional, adică modernismul, a fost considerată la început o manifestare a „înstrăinării”, rupt de orice element de specific național, în contradicție cu tot ce a însemnat construcția stilului arhitectural semnătură pentru spațiul românesc. Momentul acesta coincide și cu o perioadă de înflorire economică, dar și cu o serie de tensiuni și chiar conflicte în societatea românească între extrema tradiționalistă și cea care îmbrățișează modernismul.

Modernismul a apărut într-un vid, ci într-o Românie care se certa între „cine suntem” (trecut) și „cum vrem să arătăm” (viitor).

Unul dintre promotorii acestui curent și adevăratul inițiator al curentului modernist este nepotul lui Ion Creangă, Arhitectul Horia Creangă, care într-un interviu acordat revistei „Arta și Omul” din 1935 menționa că „un specific românesc al arhitecturii nu există. O afirm cu toată convingerea știind că voi fi contrazis de multe personalități distinse, care înțeleg să-și manifeste în felul acesta patriotismul. Nu trebuie să ne doară constatarea, nici să ne jignească demnitatea noastră națională. Nu ne putem potrivi cu alte popoare. Am avut un trecut zbuciumat, în care am fost sub ascultare străină. Țăranii erau robi și abia-și țineau zilele. Făceau colibe sărăcăcioase care abia se pot numi locuințe [...] de al căror aspect erau uimiți călătorii secolelor trecute. Poate că în alte condiții economice ar fi clădit și ei ceva trainic și specific național. Dar, în aceste împrejurări, este permis să reedităm bordeiele după cum ne ajută bogata noastră imaginație patriotică, ridicând la rangul de stil național o imaginație care rămâne imaginația robiei?”.

Horia Creangă a pus bazele modernismului, pe care brutalismul socialist l-a "îngreunat" și l-a făcut monumental mai târziu.

Dar nu mai intru în detalii, vă las pe voi să vă duceți mai departe pe acest filon.

Mă opresc la stilul brutalist despre care e musai să știți că e e o subramură a modernismului. În estul europei stilul a fost filtrat prin ideologia de stat, rezultând o formă de „brutalism temperat” sau monumental, adaptat nevoilor de reprezentare ale regimului - ca o dorință de a demonstra forța tehnologică și industrială a țării. El a fost folosit frecvent pentru clădiri publice, centre civice și palate administrative.

Și-aici ajungem unde mă interesează pe mine să ajungem.

Palatul telefoanelor de la Cluj

După această paranteză enormă (necesară), ne întoarcem la Cluj ca să vorbim despre deschiderea noului Eggcetera, care s-a mutat în una dintre cele mai pure și reprezentative exemple de brutalism din România.

Deși face parte din era modernismului socialist, estetica sa este brutalistă prin definiție. A fost proiectat de către Vasile Mitrea (proiectat în 1968, construit între 1969-1970, cu un etaj adăugat în 1976).

Ce e important să observați la clădire atunci când o vizitați și ce o face să fie specială și reprezentativă pentru această perioadă istorică:

• Betonul aparent: Specific stilului, exact așa cum o spune și numele, betonul brut este elementul cel mai important și dominant. Ce mai e special aici: modularitatea elementelor decorative de pe fațadă și compoziția;
• Ferestrele disipate: Un element cheie menționat chiar de arhitect – ferestre mici, dispuse aparent aleatoriu, care dau clădirii un aspect de fortăreață. În realitate, ele corespundeau exact nevoilor de ventilare și iluminare ale echipamentelor interioare din anii '70. Această "onestitate funcțională" (form follows function) este un pilon al modernismului;
• Masivitate: Clădirea a fost poreclită de clujeni „Silozul” imediat după construcție, din cauza formei grele, sculpturale;
• Statut: A fost recent clasat ca monument istoric (2025) tocmai pentru valoarea sa ca reper al brutalismului românesc.

De ce e importantă renovarea parterului Palatului

Așa spuneam și mai devreme, clădirile moderniste-brutaliste-socialiste au în România acest blestem de a fi văzute ca fiind urâte și, în consecință, reamenajările și modernizările lor s-au efectuat prin amputări crunte. Au fost ciunțite în toate modurile posibile și imposibile. Mai ales partea de interioare pentru că ferestrele din metal specifice perioadei sunt considerate „ineficiente energetic”, podeaua terazzo și marmura specifică perioadei e considerată „învechită” și „depășită”, înălțimea tavanelor e considerată, din nou, ineficientă energetic și așa mai departe. Să mai găsești o clădire modernistă tratată cu respect în România este de-a dreptul o sărbătoare. Așa că, eu vreau să sărbătoresc alături de voi respectul pe care Eggcetera l-a acordat acestei reamenajări - întocmai într-un spațiu pe care cultura românească nu-l apreciază.

Și v-aș invita, atunci când le treceți pragul, să fiți atenți la elementele de modernism târziu, axate pe funcționalitate și să-i surprindeți eleganța industriala a vremii (clădirea fiind literalmente gândită - inclusiv structural - pentru echipamente specifice telefoniei vremii).

Veți putea, de exemplu, să observați conceptul de „open plan” - care a apărut pentru prima oară în cadrul modernismului. Parterul Palatului Telefoanelor a fost conceput ca un spațiu vast, deschis, destinat publicului (ghișee, cabine telefonice). Stâlpii de susținere sunt retrași sau integrați astfel încât să nu fragmenteze fluxul vizual, o trăsătură modernistă care caută să elimine pereții despărțitori inutili.

Intrarea are un element specific modernismului: scara monumentală, unde balustradele și treptele urmează o geometrie riguroasă și combinația de mozaic șlefuit (terrazzo) folosită la trepte și detaliile din metal sau lemn continuă valorile moderniste (ca o continuare a filosofiei lui Adolf Loos care spunea să folosim materialele în forma lor pură).

În timp ce exteriorul este beton brut, la parter interiorul folosește materiale care „îmblânzesc” asprimea clădirii, tipice modernismului anilor '60-'70:

• Mozaicul (terrazzo): Pardoseala din mozaic turnat, extrem de durabilă și ușor de întreținut, este o semnătură a spațiilor publice moderniste din România;
• Placările cu piatră naturală: Pereții interiori sau stâlpii sunt adesea placați cu travertin sau marmură subțire, oferind o textură organică în contrast cu betonul exterior;
• Tâmplăria metalică: Profilele subțiri de aluminiu sau oțel ale vitrinelor de la parter sunt elemente moderniste care permit pătrunderea luminii naturale, creând un contrast cu „greutatea” etajelor superioare.
• Designul corpurilor de iluminat: Adesea, plafonul avea casete geometrice sau scafe cu neon, oferind o lumină difuză, tehnică.

Acestea fiind spuse, sper că atunci când îi veți trece pragul veți fi cu adevărat pregătiți să apreciați această bijuterie arhitecturală. Nu am pus poze din prezent aici pentru că nu vreau să vă iau din farmec, dar poate deschideți newsletterul și citiți rândurile astea cât sunteți acolo.

Eu simt nevoia să spun un mare „mulțumesc” pentru această amenajare care oferă respect și demnitate acestui stil, care unește superb elemente de modernitate în contextul modernist-brutalist. Jos pălăria, Ioana!